- învia
- ÎNVIÁ, învíi, vb. I. intranz. şi tranz. 1. A reveni sau a readuce la viaţă. ♦ fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ intranz. (Despre vegetaţie) A renaşte după sfârşitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viaţă; a (se) înviora, a (se) anima. [pr.: -vi-a-. – prez. ind. şi: înviez] – În + viu.Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98A învia ≠ a deceda, a muri, a pieri, a omorî, a sucombaTrimis de siveco, 13.11.2007. Sursa: AntonimeÎNVIÁ vb. a (se) însufleţi, a (se) scula, (înv.) a (se) deştepta, a (se) ridica. (Morţii nu mai învia.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeÎNVIÁ vb. v. renaşte.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeînviá vb. (sil. -vi-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. învíi, 3 sg. şi pl. învíe, 1 pl. înviém (sil. -vi-em); ger. înviínd (sil. -vi-ind)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ÎNVIÁ învíi /<lat. invivere 1. tranz. 1) (în credinţele religioase şi în basme) A readuce la viaţă. 2) fig. A face să se trezească în memorie. 2. intranz. 1) A deveni din nou viu (după ce a fost mort). 2) fig. (despre unele obiecte) A se trezi iarăşi la viaţă.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXînviá (a învia) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)Trimis de Laura-ana, 27.10.2008. Sursa: DOOM 2înviá (-íu, înviát), vb. – A reveni sau a readuce la viaţă. – var. (înv.) învie, înviere. Mr. înviedz. lat. vῑvĕre, pref. verbal în- (Tiktin; DAR). Rezultatul normal, înviĕre, astăzi dispărut, (apare în texte din sec. XVI-XVII), şi-a schimbat conjug., ca în Banat scriare ‹ scriere (Tiktin), cf. şi confuzia între curere şi curare (după DAR, învia e reprezentant direct al unui lat. invῑvāre, cf. Puşcariu, Dacor., VI, 704, ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt comun (ALR, I, 175); part. învis, de la conjug. primitivă, se conservă încă în Trans. de Nord (Drăganu, Dacor., II, 611). – Der. învietor, adj. (care reînvie); înviere, s.f. (acţiunea de a învia).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.