- întâmplare
- ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s.f. Acţiunea de a se întâmpla şi rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeţie; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ♢ loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorţii; într-o doară, la nimereală. (pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – v. întâmpla.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ÎNTÂMPLÁRE s. 1. caz, fapt. (întâmplare din Vaslui.) 2. chestiune, fapt, lucru. (A survenit o întâmplare neprevăzută.) 3. episod. (O întâmplare din viaţa cuiva.) 4. v. peripeţie. 5. v. împrejurare. 6. hazard. 7. nimereală, (Ban.) zgoadă. (A face ceva la întâmplare.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeîntâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplării; pl. întâmplăriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÎNTÂMPL//ÁRE întâmplareări f. Ceea ce se întâmplă; lucru petrecut în mod incidental. ♢ Din întâmplare întâmplător. La întâmplare cum se va nimeri. La voia întâmplareării într-un noroc. /v. a întâmplaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.