întâi

ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv. num. ord. I. adv. 1. La început. ♦ (Precedat de "mai") Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-aşezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce priveşte spaţiul, timpul, calitatea); prim². Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ♢ loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ♢ expr. Mai întâi şi-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (înv., precedat de "cel", "cea") Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – lat. *antaneus (< ante "înainte").

Trimis de valeriu, 08.01.2008. Sursa: DEX '98



Întâi ≠ ultim

Trimis de siveco, 14.11.2008. Sursa: Antonime



ÎNTÂI adj. v. prim.

Trimis de siveco, 08.01.2008. Sursa: Sinonime



ÎNTÂIUL num. v. primul.

Trimis de siveco, 08.01.2008. Sursa: Sinonime



întâi adv.

Trimis de siveco, 08.01.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



întâi num. m. (premiul întâi), art. întâiul, pl. întâi, art. întâii; f. sg. întâi, art. întâia, g.-d. întâii, pl. întâi, art. întâiile, g.-d. întâilor

Trimis de siveco, 08.01.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



ÎNTÂI¹ adv. La început; în primul rând; înainte de toate; dintâi. ♢ Mai întâi, mai întâi de toate, întâi şi-ntâi sau mai întâi şi întâi înainte de toate. (Pentru) întâia dată (pentru) prima oară (sau dată). /<lat. antaneus

Trimis de siveco, 08.01.2008. Sursa: NODEX



întîi num. – 1. Primul, care ocupă primul loc. – 2. (adj.) Primul, cel mai important, primordial. – 3. (adv.) În primul rînd. – 4. (adv.) La început. – var. înv. întîniu. – Mr. ntińu. Origine obscură. Prima parte a cuvîntului pare a fi lat. ante. În general se admite un etimon de tipul *antaneus, metateză de la anteanus, şi propeanus (Mussafia, Vokalismus, 141; Densusianu, rom., XXX, 113; Puşcariu, Dacor., IV, 1570; Candrea-Dens., 885; Graur, BL, V, 67; Rosetti, I, 168); însă compunerea lat. pare incertă, cf. REW 493. Este mai curînd vorba de un der. vulgar de la antevenire, înlocuit de anteveniens, de tipul *antevenium › întîniu, ca în textele din sec. XVI şi astăzi în Banat. Der. de la ante iniens (Skok, rom., L, 517) pare mai puţin probabilă. Întîi se foloseşte invariabil ca adv.; ca pron. şi adj., se foloseşte invariabil ca adv.; ca pron. şi adj., se folosesc formele art. întîiul, f. întîia; în aceste cazuri, forma fără art., citată de DAR (clasa întîi) este greşită şi se datorează unei confuzii cu adv. Der. dintîi, adv. (de dinainte, mai întîi); cel dintîi, num. (primul); întîiaşi, adj. (prima), rar, se foloseşte numai în comp. cu dată, format pe baza lui aceeaşi; întîietate, s.f. (prioritate, anterioritate, precedenţă); întîietor, adj. (înv., precedent, preeminent).

Trimis de blaurb, 08.01.2008. Sursa: DER