- înmulţire
- ÎNMULŢÍRE, înmulţiri, s.f. Acţiunea de a (se) înmulţi şi rezultatul ei. ♦ Operaţie aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulţit) de atâtea ori cât alt număr (înmulţitorul), pentru obţinerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ♢ Tabla înmulţirii = tablou care conţine produsele înmulţirii între ele a primelor zece numere. – v. înmulţi.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Înmulţire ≠ împărţire, împuţinareTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeÎNMULŢÍRE s. 1. (mat.) multiplicare, (înv.) multi-plicaţie. (Operaţia de înmulţire.) 2. mărire. (înmulţire unei sume de zece ori.) 3. creştere, mărire, sporire. (înmulţire numărului de participanţi la ...) 4. (biol.) prăsire, prăsit, procreare, reproducere, repro-ducţie, (înv. şi reg.) plodire. (înmulţire animalelor domestice.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeînmulţíre s. f., g.-d. art. înmulţírii; pl. înmulţíriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÎNMULŢÍR//E înmulţirei f. 1) v. A ÎNMULŢI şi A SE ÎNMULŢI. 2) (în opoziţie cu împărţire) Operaţie aritmetică prin care un număr (deînmulţitul) este mărit de atâtea ori câte unităţi are alt număr (înmulţitorul). ♢ Tabla înmulţireii tablă în care sunt înscrise operaţiile de înmulţire între ele a numerelor de la 1 până la 10. /v. a înmulţiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.