- împrumut
- ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s.n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ♢ loc. adj. De împrumut = care este împrumutat. ♢ expr. A fi ca de împrumut sau apărea de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. ♢ loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). 2. Cuvânt, construcţie lexicală etc. luată din altă limbă. Împrumut lingvistic. – lat. in promutuum.Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98ÎMPRUMÚT s. (fin.) credit. (Ce împrumut i-a acordat?)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeîmprumút s. n., pl. împrumúturiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÎMPRUMÚT împrumuturi n. 1) v. A ÎMPRUMUTA. ♢ împrumut de stat atragere în bugetul statului a resurselor financiare particulare prin emiterea şi repartizarea unor hârtii de valoare (obligaţii). De împrumut a) care este împrumutat; b) care nu se potriveşte bine cuiva. A da (sau a lua) cu împrumut a împrumuta. 2) Bun material sau sumă de bani luate pentru a fi restituite. A înapoia împrumutul. 3) Element de limbă, de cultură, de artă integrat în alt sistem. împrumuturi din alte limbi. [Sil. îm-pru-] /<lat. in promutuumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXîmprumút adv. – În calitate de împrumut. lat. promutuum (Diez, I, 235; Puşcariu 794; Candrea-Dens., 826; Cipariu, gram., 368; REW 4319; DAR). Compunerea cu în- este firească în formaţii adv., cf. împrejur, împreună, etc. – Der. împrumut (var. înv. împrumută), s.n. (faptul de a da cuiva sau de a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit), var. direct din lat. promutua; împrumuta (mr. mprumutare), vb. (a cere împrumuta; a da cu împrumut; a imita, a reproduce), care de asemenea ar putea reprezenta direct un lat. *impromutuāre (Puşcariu 794; Meyer-Lübke, rom. Gramm., I, 386), cf. it. improntare (mil. imprümeda), fr. emprunter; împrumutătură, s.f. (împrumut); împrumător, adj. (persoană care împrumută).Trimis de blaurb, 25.10.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.