boncăluit

BONCĂLUÍT s.n. Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi şi de alte erbivore în perioada de rut. ♦ fig. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. – v. boncălui.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



BONCĂLUÍT s. v. boncănit.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



boncăluít s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic