boncăi

BONCĂÍ, pers. 3 boncăieşte, vb. IV. refl. şi intranz. A boncălui. – cf. scr. b u k a t i.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



BONCĂÍ vb. a boncălui, (reg.) a râncăi, a râncălui. (Cerbul boncăi în timpul rutului.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



boncăí vb., ind. prez. 3 sg. boncăiéşte/bóncăie, imperf. 3 sg. boncăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. boncăiáscă/bóncăie

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



boncăí (-ăésc, -ít), vb. – A mugi, a scoate răgete. – var. boncăni, boncălui, buncăi. sl. bąkati, *bąkaliti, forme a căror existenţă se verifică prin sb., slov. bukati, ceh. boukati, sb. buknuti "a mugi", sb. bukalište "loc unde mugesc boii", sb. bukanje "muget". – Der. boncă(lu)itură, s.f. (răget). Prin contaminarea acestor cuvinte cu der. de la boc, de tipul bocăni "a lovi", s-au format cuvintele bontăni, vb. (Mold. şi Bucov., a lovi, a izbi); bontănitură, s.f. (lovitură, izbitură).

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER