vorbít — s. n … Romanian orthography
idiş — ÍDIŞ s.n. Idiom german al cărui vocabular s a îmbogăţit în cursul evoluţiei cu alte elemente (ebraice, romanice, slave), vorbit de unele populaţii evreieşti. ♢ (Adjectival, inv.) Limba idiş. – Din fr. yiddish, germ. jüdisch. Trimis de gall, 13.09 … Dicționar Român
vorbitor — VORBITÓR, OÁRE, vorbitori, oare, adj., subst. I. adj. 1. Care vorbeşte; care foloseşte limbajul articulat. ♦ Care vorbeşte plăcut (şi mult); vorbăreţ, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. s.m. şi f. 1. Persoană care vorbeşte, care… … Dicționar Român
altul — ÁLTUL, ÁLTA, alţii, altele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui nume de fiinţă sau de lucru care nu este aceeaşi sau acelaşi cu altă fiinţă sau cu alt lucru despre care s a vorbit, care este de faţă sau care este cel obişnuit) Să răspundă altul. ♢… … Dicționar Român
antevorbitor — ANTEVORBITÓR, OÁRE, antevorbitori, oare, s.m. şi f. Persoană care a vorbit, într o adunare publică, înaintea altor persoane. – Ante + vorbitor (după germ. Vorredner). Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 ANTEVORBITÓR s. preopinent.… … Dicționar Român
gură — GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (şi inferioară) a capului oamenilor şi animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele şi deschizătura dintre ele; buze. ♢ loc. adv. Gură n gură = foarte aproape… … Dicționar Român
idiolect — IDIOLÉCT, idiolecte, s.n. (lingv.) Ansamblu al particularităţilor verbale ale unui vorbitor. [pr.: di o ] – Din engl. idiolect. Trimis de gall, 02.06.2008. Sursa: DEX 98 idioléct s. n. (sil. di o ), pl. idiolécte Trimis de siveco, 10.08.2004.… … Dicționar Român
napolitan — napolitán adj. m., (locuitor) s. m., pl. napolitáni; (locuitoare, produs de cofetărie) f. sg. napolitánă, pl. napolitáne Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic NAPOLITÁN, Ă, napolitáni, e, adj … Dicționar Român
oralitate — ORALITÁTE s.f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, dând expunerii un caracter spontan şi viu atât în dialogurile care notează particularităţile vorbirii personajelor, cât şi în naraţiunea propriu zisă; ansamblu de… … Dicționar Român
replică — RÉPLICĂ, replici, s.f. 1. Răspuns prompt şi energic care combate afirmaţiile cuiva; ripostă. ♢ loc. adj. Fără replică = definitiv. ♢ expr. A fi tare în replici = a găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într o discuţie. A avea replică = a… … Dicționar Român
