oralitate

ORALITÁTE s.f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, dând expunerii un caracter spontan şi viu atât în dialogurile care notează particularităţile vorbirii personajelor, cât şi în naraţiunea propriu-zisă; ansamblu de particularităţi ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (jur. în sintagma) Principiul oralităţii = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. cf. it. o r a l i t á .

Trimis de ana_zecheru, 06.05.2004. Sursa: DEX '98



oralitáte s. f., g.-d. art. oralităţii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ORALITÁT//E f. 1) Caracter oral. 2) Ansam-blu de proprietăţi stilistice ale limbii vorbite, ale graiului viu. 3) jur. Principiu al dreptului procedural, potrivit căruia dezbaterile judiciare şi pronunţarea sentinţei se fac oral la şedinţa de judecată. oralitateea procesului. /oral + suf. oralitateitate

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ORALITÁTE s.f. Calitatea unui stil sau a unei scrieri beletristice de a fi orale; ansamblu de particularităţi ale limbii vorbite. ♦ Însuşirea, calitatea de a fi oral, vorbit. ♦ (jur.) Principiul oralităţii = principiu în dreptul procesual potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. [< oral + -itate, cf. it. oralità].

Trimis de LauraGellner, 15.07.2008. Sursa: DN



ORALITÁTE s. f. 1. ansamblu de particularităţi specifice limbii vorbite. 2. calitate a stilului unei scrieri de a se baza pe oralitate (1). 3. (jur.) principiu în temeiul căruia dezbaterea unui litigiu se desfăşoară oral. 4. (psihan.) stadiu iniţial al dezvoltării libidinale, având ca zonă erogenă cavitatea bucală. (< it. oralità)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN