- unghi
- UNGHI, unghiuri, s.n. 1. Figură formată din două semidrepte care pleacă din acelaşi punct. Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formează un unghi (1). 2. Colţ, ungher (1). ♢ expr. În (sau prin, din) toate unghiurile = (de) pretutindeni, în (sau prin, din) toate părţile. 3. fig. Punct de vedere. – lat. *anglus (= angulus).Trimis de valeriu, 03.04.2003. Sursa: DEX '98UNGHI s. 1. (geom.) unghi obtuz = (înv.) unghi tâmpit. 2. colţ, cotlon, ungher, (reg.) corn, cot, (Olt. şi Transilv.) ungheţ. (Într-un unghi al odăii.) 3. v. poziţie. 4. v. judecie.Trimis de siveco, 29.07.2008. Sursa: Sinonimeunghi s. n., pl. únghiuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficUNGH//I unghiiuri n. 1) Figură geometrică formată din două semidrepte care pleacă din acelaşi punct. ♢ unghi facial unghi format de două drepte care pleacă de la baza nasului, una spre partea superioară a frunţii, alta spre deschizătura urechii. 2) Loc unde se întretaie două laturi sau două suprafeţe; colţ. ♢ unghi de vedere felul cum înţelege cineva o chestiune; punct de vedere. /<lat. angulusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXúnghi (-iuri), s.n. – 1. Figură geometrică formată din două semidrepte care pleacă din acelaşi punct. – 2. Colţ, ungher. – var. înv. înghiu. lat. angŭlus (Densusianu, Hlr., 106; Puşcariu 1817; REW 465; cf. împotrivă Graur, BL, V, 88), cf. fr., prov., cat. angle, it. angolo. Schimb de iniţială ca în umbla (după Schuchardt, ZRPh., XLI, 254, prin contaminare cu gr. ὄγϰος), cf. sard. ungrone (Wagner 116). Der. din sl. ąglŭ (Conev 76; Graur) nu este mai credibilă din punct de vedere fonetic. – Der. ungher (var. înv. ungheriu), s.n. (colţ), din lat. angŭlārĭus (Tiktin; după Puşcariu 1817 şi REW 464, din lat. angŭlāre); unghiular, adj., după fr. angulaire.Trimis de blaurb, 18.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.