tărbuc

tărbúc, tărbúcuri, s.n. (reg.) sac cu coada de lemn pentru prinderea peştilor.

Trimis de blaurb, 06.03.2007. Sursa: DAR



tărbúc (-ce), s.n. – Plasă de pescuit în formă de sac, minciog mare. – var. tărbuf, tărboc, tîrboc, tîrbuc, tîrbog, tărăbuf, tărăbuţă. bg. tărbuh "burtă, stomac" sb. trbok, trbuk (Candrea; Scriban); este dubletul lui tîrban, s.n. (Banat, stomac), din sb. trba, der. tîrbănos, adj. (cu pîntecele mare).

Trimis de blaurb, 24.02.2009. Sursa: DER