- tângui
- TÂNGUÍ, tânguiesc, vb. IV. 1. refl. A vorbi plângându-se, jeluindu-se, văicărindu-se. ♦ fig. A scoate sunete jalnice, plângătoare. 2. tranz. A jeli, a deplânge, a compătimi pe cineva. 3. refl. (înv.) A se plânge de cineva; a reclama. [prez. ind. şi: tấngui] – Din sl. tongovati.Trimis de LauraGellner, 25.06.2004. Sursa: DEX '98TÂNGUÍ vb. 1. v. văita. 2. v. geme.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeTÂNGUÍ vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetânguí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tânguiésc, imperf. 3 sg. tânguiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tânguiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA TÂNGU//Í tânguiiésc tranz. (persoane) A jeli adânc; a compătimi; a deplânge; a căina. ♢ De tânguit de plâns. /<sl. tongovatiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE TÂNGU//Í mă tânguiiésc intranz. 1) A-şi împărtăşi durerea, neplăcerile, jeluindu-se cuiva; a se plânge; a se căina; a se jelui. 2) A-şi exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a se văicări; a se lamenta; a se văieta. 3) fig. A scoate sunete jalnice; a plânge; a suspina. Vântul se tânguiieşte. /<sl. tongovatiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.