plânge

PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoţie sau de bucurie); a lăcrima. 2. tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situaţie dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o fiinţă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ♢ expr. A-şi plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ♢ expr. (intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. refl. A-şi arăta nemulţumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamaţie, a înainta o plângere; a reclama. – lat. plangere.

Trimis de oprocopiuc, 24.03.2004. Sursa: DEX '98



A plânge ≠ a râde

Trimis de siveco, 21.11.2007. Sursa: Antonime



PLÂNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să plânge.) 2. (fam. şi peior.) a (se) bâzâi. (Eşti copil mare, de ce plânge?) 3. v. smiorcăi. 4. v. boci. 5. v. văita. 6. v. compătimi. 7. v. murmura. 8. v. reclama.

Trimis de siveco, 15.10.2008. Sursa: Sinonime



PLÂNGE vb. v. regreta.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



plânge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plâng, 1 pl. plângem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plânserăm; part. plâns

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoţând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufleteşti). plânge de ciudă. ♢ A-i plânge cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situaţii) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ♢ A-şi plânge păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE PLÂNGE mă plâng intranz. 1) A-şi împărtăşi neplăcerile, durerile, neajunsurile jeluindu-se (cuiva); a se tângui; a se căina; a se jeli; a se jelui. 2) A adresa o reclamaţie (unei autorităţi); a veni cu o plângere; a reclama; a se jelui. /<lat. plangere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



plînge (plấng, plấns), vb. – 1. A vărsa lacrimi. – 2. A compătimi, a deplînge. – 3. A jeli (un mort). – 4. (refl.) A se tîngui, a se văita. – Mr. plîngu, plînşu, plînzire, megl. plǫng, plǫns, plǫngiri, istr. plîng, plîns. lat. plangĕre (Puşcariu 1339; Candrea-Dens., 1409; REW 6572; Rolhfs, Differenzierung, 33), cf. it. piangere, prov. planher, fr. plaindre, cat. planyer, sp. plañir. Uz general (ALR, II, 231). – Der. plîngăcios, adj. (plîngător, gata să plîngă); plîngător (var. rară plîngaci), adj. care plînge, trist); plîngere, s.f. (acţiunea de a plînge sau de a se jelui; reclamaţie; cerere); plîngătoare, s.f. (bocitoare); plîns (var. plînset), s.n. (plîngere, tînguire); plînsoare, s.f. (plîns, scîncet); deplînge, vb. (a compătimi, a deplora), format după fr. déplorer, cf. deplora.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER