- tulei
- TULÉI, tuleie, s.n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustaţă sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – cf. scr. t u l a j , ucr. t u l i j .Trimis de LauraGellner, 01.07.2004. Sursa: DEX '98tuléi (cotor al penelor, fir de păr) s. n., pl. tuléieTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografictuléi (-ie), s.n. – 1. Puf, perişor. – 2. Pufuleţ de fructe sau de plante. – 3. Cocean, ciocălău, pănuşă de porumb. – var. Trans. tulea. Mold. tiuleu, tiulei. sl. tulŭ "cilindru gol" (Cihac, II, 426; Tiktin, Candrea), cf. torbă şi sb. tulaj "cocean", rut. tulij, pol. tulja "fier de lance". La sensul al doilea ar fi putut interveni o contaminare cu tc. tüy "puf", tüylü "pufos", mai ales dacă se ţine cont de var. mold. Der. din gr. τσῦλος "coloană" (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 456) sau din mag. toll (Scriban) trebuie să fie abandonată, ca şi der. din lat. tubŭla (Puşcariu, Dacor., V, 423; REW 8968). Der. tulean (var. Olt. tujlean), s.n. (cocean, ciocălău; puf, perişor); tulău, s.m. (Trans., bucium foarte lung al ciobanilor, din scoarţă de tei sau de salcie, măsoară 2 m. în lungime), probabil din acelaşi sl. tulŭ "tub" (după Miklosich, Slaw. Elem., 50 şi Cihac, II, 427; din sb., cr. tuliti "a scheuna, a urla"; după Conev, 104, din bg. tulnik); tulnica, vb. (Trans., a suna din tulnic); tulug, s.m. (tuleu de porumb, cocean), în Trans.Trimis de blaurb, 07.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.