- supus
- SUPÚS, -Ă, supuşi, -se, adj., s.m. şi f. I. adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (înv. şi reg.) Aşezat sub...; ascuns, pitit. II. s.m. şi f. (Urmat de determinări care indică statul în discuţie) Persoana care aparţine, prin cetăţenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecţie specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetăţean cu drepturi depline. ♦ (înv.; la pl.) Locuitorii unei ţări care depind de o autoritate centrală. – v. supune.Trimis de ionel, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Supus ≠ autonom, liberTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeSUPÚS adj. v. ascuns, dosit.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSUPÚS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine supus; o privire supus.) 6. v. ascultător. II. s. cetăţean. (supus al unui stat.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSUPÚS s. v. angajat, salariat, slujbaş.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesupús adj. m., s. m., pl. supúşi; f. sg. supúsă, pl. supúseTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSUPÚ//S supussă (supusşi, supusse) m. şi f. 1) Persoană care aparţine prin cetăţenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei ţări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supuneTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.