- stareţ
- STÁREŢ, -Ă, stareţi, -e, s.m. şi f. Persoană (călugăr sau călugăriţă) care conduce o mănăstire; egumen. [var.: (reg.) stáriţ, -ă s.m. şi f.] – Din sl. starici.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98STÁREŢ s. (bis.) egumen, (astăzi rar) superior, (înv. şi reg.) staroste, (înv.) prot. (stareţ al mănăstirii Putna.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimestáreţ s. m., pl. stáreţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTÁREŢ stareţă (stareţi, stareţe) m şi f. Conducător al unei mănăstiri; egumen. /<sl. starici, staricaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXstáreţ (-ţi), s.m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – var. stariţ. sl. starĭcĭ "bătrîn" (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariţă (var. stareţă), s.f. (călugăriţă care conduce o mănăstire), din sl. starica "bătrînă"; stăreţie, s.f. (locuinţa stareţului; funcţie de stareţ); staroste, s.m. (conducător, şef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraş; peţitor), din sl. (pol.) starosta "bătrîn"; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcţia de staroste; a peţi); stărostie, s.f. (calitatea de staroste sau de peţitor); stărostit, s.n. (peţit).Trimis de blaurb, 18.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.