- basma
- BASMÁ, basmale, s.f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-şi înveli capul, spre a lega şi a duce în ea ceva, ca batistă etc. ♢ expr. A scoate (pe cineva) basma curată= a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieşi (sau a scăpa) basma curată= a scăpa cu bine dintr-o incurcătură. [var.: (înv.) băsmá s.f.] – Din tc. basma.Trimis de paula, 05.04.2002. Sursa: DEX '98BASMÁ s. legătură, tulpan, (pop.) testemel, (înv. şi reg.) peştiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. şi Transilv.) cârpă, (Maram.) şirincă, (înv., în Transilv.) felegă. (Are o basma pe cap.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeBASMÁ s. v. batistă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimebasmá s. f., art. basmáua, g.-d. art. basmálei; pl. basmáleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBASMÁ basmale f. 1) Bucată de ţesătură (uni sau pestriţată) având formă pătrată sau triunghiulară şi folosită, mai ales de femei, pentru a-şi acoperi capul; batic. ♢ A scoate (pe cineva) basma curată a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdară). A ieşi (sau a scăpa) basma curată a ieşi (a scăpa) cu bine dintr-o încurcătură. 2) pop. Bucată mică de pânză, folosită pentru a şterge nasul sau faţa; batistă. [art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basmaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXbasmá (basmále), s.f. – 1. (înv.) Ţesătură imprimată. – 2. Batic; batistă. – Mr. băsmă, megl. basmă. tc. basma "imprimeu" (Roesler 588; Lokotsch 264; Berneker 264; Ronzevalle 45) de un provin şi bg., rut. basma "indiană", rus. basma "document care poartă pecetea hanului". După Miklosich, Wander., din rom. provine pol. basaman. Der. basmangiu, s.m. (fabricant sau vînzător de basmale) reprezintă tc. basmaci (Şeineanu, II, 41).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.