- secară
- SECÁRĂ s.f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt şi cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară şi furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – lat. secale.Trimis de ionel_bufu, 21.07.2004. Sursa: DEX '98SECÁRĂ s. (bot.; Secale cereale) (reg.) hărană, salbă, secărea.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeSECÁRĂ s. v. chimen, chimion.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecórnul-secárei/corn-de-secáră (bot.) s. n.Trimis de siveco, 01.12.2008. Sursa: Dicţionar ortograficpíntenul-secárei s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficsecáră s. f., g.-d. art. secáreiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficsecáră-cornútă s. f., art. secára-cornútăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSECÁRĂ f. 1) Plantă erbacee cerealieră cu paiul mai lung şi cu spicul mai subţire şi mai aspru decât la grâu. 2) Boabele acestei plante. [G.-D. secarei] /<lat. secaleTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsecáră s.f. – Plantă graminee (Secale cereale). – var. săcară. Mr., megl. sicară, istr. secǫrę. lat. sēcāle (Diez, I, 373; Puşcariu 1493; REW 7763; Aebischer, ZRPh., LVI, 392-402), cf. ven. segăla şi lat. sēcāle › alb. thëkëre, it. segale, prov. seguel, fr. seigle, cat. segle. – Der. secărea, s.f. (plantă furajeră, Bromus secalinus; chimen, Carum Carri); secărică, s.f. (chimen; rachiu de secară); secăriţă, s.f. (chimen; plantă, Ramischia secunda); secăros, adj. (se zice despre grîul amestecat cu secară).Trimis de blaurb, 01.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.