pâine

PẤINE, pâini, s.f. 1. Aliment de bază al omului, preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.) şi ingrediente, afânat prin fermentaţia drojdiei, frământat cu apă şi copt în cuptor; pită. ♢ expr. A mânca pâine şi sare (pe un sau dintr-un taler) cu cineva = a trăi împreună cu cineva, a împărţi cu cineva binele şi răul. A ieşi înaintea cuiva sau a întâmpina (pe cineva) cu pâine şi sare = a întâmpina (pe cineva) cu deosebită cinste. A avea (sau ţine, a fi cu) pâinea şi cuţitul în mână sau a pune mâna pe pâine şi cuţit = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. (A fi) bun ca pâinea (cea) caldă (sau bună) = (a fi) foarte bun. A mânca o pâine albă = a avea o situaţie materială bună, a o duce bine. Se caută (sau se vinde) ca pâinea (cea) caldă, se spune despre o marfă foarte căutată şi care se vinde foarte usor. A mânca pâine degeaba = a fi nefolositor. ♦ Aluat de faină frământat în vederea facerii pâinii (1). 2. Hrană necesară pentru trai; p. ext. mijloacele materiale necesare existenţei; existenţă. ♢ expr. O bucată de pâine sau pâinea zilnică, pâinea cea de toate zilele = mijloacele de existenţă. A lua (cuiva) pâinea de la gură = a lăsa pe cineva făra mijloace de trai, a lua (cuiva) toate posibilităţile de existenţă. ♦ fig. Agoniseală. 3. (reg.) Cereale, recoltă de cereale, grâne, bucate; p. restr. grăunţe de cereale (mai ales de grâu). 4. Slujbă, funcţie, post. ♢ expr. A pune (sau a băga) în pâine (pe cineva) = a face cuiva rost de slijbă. A fi în pâine (sau a mânca o pâine) = a avea o slujbă. A scoate (sau a da afară) din pâine = a da pe cineva afară din serviciu. – lat. panis.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



pâine s. f., g.-d. art. pâinii; pl. pâini

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pâinea-pórcului s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PÂIN//E pâinei f. 1) Produs alimentar făcut din aluat dospit, frământat şi copt în cuptor; pită. pâine de casă. pâine de secară. ♢ Bun ca pâineea (cea) caldă foarte bun. A mânca pâineea degeaba a nu răsplăti câştigul prin muncă. A mânca pâine şi sare cu cineva a fi în strânsă prietenie cu cineva, împărţind bucuriile şi necazurile. A întâmpina (pe cineva) cu pâine şi sare a primi pe cineva cu mare bucurie. A se vinde ca pâineea (cea) caldă a se vinde foarte repede. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a bunurilor materiale necesare vieţii; ansamblul mijloacelor de trai. ♢ pâineea cea de toate zilele venit din care trăieşte cineva. A câştiga o bucată de pâine a dobândi prin muncă minimumul de existenţă. A lua cuiva pâineea (sau bucăţica de pâine sau bucăţică) de la gură a lipsi pe cineva de mijloace de existenţă. A mânca pâineea cuiva a trăi pe socoteala cuiva. A trăi cu pâine şi apă a trăi în sărăcie. 3) Câmp semănat cu păioase (grâu, secară etc.); semănătură de grâne. 4) Recoltă de grâne. 5) fig. Slujbă care asigură existenţa cuiva; post; funcţie. ♢ A băga (sau a pune) în pâine a aranja într-o funcţie, într-un post. A scoate din pâine a elibera dintr-o funcţie, dintr-un post. [G.-D. pâinii] /<lat. panis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



pîine (pấini), s.f. – 1. Produs alimentar de panificaţie, pită. – 2. (Mold.) Grîne, cereale. – 3. (înv.) Lan de grîu, holdă. – 4. Serviciu, slujbă, post. – var. mold. pîne. Mr. pîne, megl. poini, istr. păre. lat. panem (Puşcariu 1320; Candrea-Dens., 1388; REW 6198), cf. it. pane, prov., cat. pa, fr. pain, sp. pan, port. pᾶo. – Der. pîinar, s.m. (brutar); pîinărie, s.f. (brutărie); pî(i)nişoară, s.f. (varietate de ciuperci, Russula integra).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER