sculă

SCÚLĂ, scule, s.f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor şi a proprietăţii acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acţionează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oţel constituie scula ferăstrăului. ♦ fig. Persoană, acţiune, fapt de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preţ; giuvaere, bijuterii. – et. nec.

Trimis de LauraGellner, 19.07.2004. Sursa: DEX '98



SCÚLĂ s. v. instrument.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



SCÚLĂ s. v. armă, bijuterie, categorie, fel, gen, giuvaer, odor, podoabă, soi, specie, speţă, tip.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SCÚL//Ă sculăe f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat şi acţionat manual în vederea executării unei operaţii de muncă; unealtă; instrument. 2) Parte activă a unei maşini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucrează. 3) fig. Persoană care se distinge prin ceva (în bine sau în rău). Bună sculă mai eşti!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



scúlă (-le), s.f. – 1. Bijuterie, giuvaier. – 2. (pl.) Lucruri, obiecte, catrafuse. – 3. Instrument, unealtă, ustensilă. – 4. Organ sexual masculin. Origine incertă. Pare a fi ngr. σϰόλη "festiv", cf. ngr. σϰουλαρίϰι "cercei". Legătura cu gr. σϰῦλον, eol. *σϰύλλον "deposedare" (Diculescu, Elementele, 469), sau cu scul (Scriban) nu este convingătoare.

Trimis de blaurb, 27.11.2008. Sursa: DER