Dicționar Român. 2013.
scrâşcare — scrâşcáre, scrâşcắri, s.f. (înv. şi reg.) 1. scrâşnire (din dinţi). 2. (fig.) suferinţă foarte mare (fizică sau morală); scrâşnet, scrâşnire, scrâşnit. Trimis de blaurb, 04.12.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
scrâşnit — SCRÂŞNÍT2, Ă, scrâşniţi, te, adj. Care îşi găseşte expresia într o scrâşnire, asemănător unei scrâşniri. – v. scrâşni. Trimis de RACAI, 18.07.2004. Sursa: DEX 98 SCRÂŞNÍT1, scrâşnituri, s.n. Scrâşnire. – v. scrâşni. Trimis de RACAI, 07.12.2003 … Dicționar Român
scrâşcat — scrâşcát, scrâşcáturi, s.n. (înv.) scrâşnire, frecare bruscă (a obiectelor), deplasare bruscă; scârţâit, scrâşnet, scrâşnit, scrâşnitură. Trimis de blaurb, 04.12.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
scrâşneală — scrâşneálă, scrâşnéli, s.f. (pop.) scrâşnire. Trimis de blaurb, 04.12.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
scrâşnet — SCRẤŞNET, scrâşnete, s.n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor şi frecarea dinţilor de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferinţă etc.). ♦ p. gener. Zgomot scârţâitor, strident; scârţâit. – Scrâşni + suf. et. Trimis de… … Dicționar Român
scârţâială — SCÂRŢÂIÁLĂ, scârţâieli, s.f. Scârţâit1. [pr.: ţâ ia ] – Scârţâi + suf. eală. Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX 98 SCÂRŢÂIÁLĂ s. 1. v. scârţâit. 2. scârţâire, scârţâit, scrâşnet, scrâşnire, scrâşnit. (scârţâială cheii în broască.) Trimis… … Dicționar Român
scârţâit — SCÂRŢÂÍT2, Ă, scârţâiţi, te, adj. (Rar) Scârţâitor. – v. scârţâi. Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX 98 SCÂRŢÂÍT1 s.n. Faptul de a scârţâi, zgomot sau sunet ascuţit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.;… … Dicționar Român
