- scorbură
- SCÓRBURĂ, scorburi, s.f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peşteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – et. nec.Trimis de romac, 01.11.2007. Sursa: DEX '98SCÓRBURĂ s. (pop.) butură, (reg.) bortă, bortură, boştură, butoară, butoarcă, corobaie, corobană, găunoşitură, năclad, rădăcină, retezătură. (Salcia avea o scorbură mare.)Trimis de siveco, 20.10.2008. Sursa: SinonimeSCÓRBURĂ s. v. adâncitură, cavernă, cavitate, copcă, gaură, grotă, ochi, peşteră, scobitură.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimescórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburiTrimis de siveco, 30.10.2007. Sursa: Dicţionar ortograficSCÓRBUR//Ă scorburăi f. 1) Spaţiu gol în tulpina unui copac, format în locul miezului lemnos putrezit. 2) Scobitură într-un mal sau într-o stâncă. [G.-D. scorburii] /<lat. scorbulaTrimis de siveco, 30.10.2007. Sursa: NODEXscórbură (-ri), s.f. – 1. Scobitură în trunchiul unui arbore. – 2. Cavitate, gaură, văgăună. – var. scorboră. Mr. scrobu. lat. scrobis, printr-o metateză *scorbis (Puşcariu 1561; REW 7747); cf. it. scroba "groapă" (Battisti, V, 3426); finala se explică, printr-un dim. latin *scorbŭla (Candrea, Éléments, 44; Pascu, Beiträge, 12; Bogrea, Dacor., I, 257; Candrea), sau mai bine printr-un rezultat rom. *scorb, pl. scorburi, cu sing. analogic (Tiktin; Byck-Graur 29). Der. din corbis, prin intermediul unui dim. corbula (Giuglea, LL, II, 24) sau al unei rădăcini preromanice *karabo- "scorbitură" (Hubschmidt, Praeromanica, Berna 1949, 93) pare îndoielnică.Trimis de blaurb, 24.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.