- râcă
- RẤCĂ s.f. (fam.) Ceartă, sfadă. ♢ expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a duşmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. "a răcni" < sl.) (derivat regresiv).Trimis de dante, 04.07.2004. Sursa: DEX '98RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă, zâzanie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimerâcă s. f., g.-d. art. râciiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficRÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ♢ A purta cuiva râcă a purta cuiva duşmănie. A căuta (cuiva) râcă a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXrấcă2, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.Trimis de blaurb, 13.11.2006. Sursa: DARrîcă s.f. – Ceartă, dispută. sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).Trimis de blaurb, 03.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.