roată

ROÁTĂ¹, roţi, s.f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spiţe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mişcare un vehicul. ♢ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotaşi. ♢ expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfăşoare sau a se desfăşura în condiţii foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcţioneze perfect. 2. (tehn.) Organ de maşină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuinţări. ♢ Roata olarului = maşină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjeşte lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câştigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care îşi încearcă norocul. ♢ expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situaţia (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de caşcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe fiinţe sau lucruri aşezate în formă de cerc. ♢ (Adverbial) Şedeau roată în jurul focului. 6. Mişcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ♢ expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobaţie care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini şi pe picioare. ♢ Roata morţii = acrobaţie care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereţii (aproape verticali ai) unei construcţii special amenajate. ♢ loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură şi execuţie de formă circulară, folosit în evul mediu. [pl. şi: roate] – lat. rota.

Trimis de cornel, 23.02.2004. Sursa: DEX '98



ROÁTĂ², roate, s.f. (înv.) Unitate militară cu un efectiv aproximativ egal cu cel al unei companii. – Din rus., pol. rota (după roată¹).

Trimis de cornel, 16.02.2007. Sursa: DEX '98



ROATA-STÉLELOR s. v. coroana-boreală.

Trimis de siveco, 08.12.2008. Sursa: Sinonime



ROÁTĂ s. v. bătător, bot, companie, depănătoare, rât, vârtelniţă.

Trimis de siveco, 04.11.2008. Sursa: Sinonime



ROÁTĂ s., adv. 1. s. v. disc. 2. s. v. cerc. 3. adv. circular. (Priveşte roată.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



de-a roáta loc. adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



Roáta-Stélelor s. pr. f.

Trimis de siveco, 08.12.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



roátă (cerc) s. f., g.-d. art. róţii; pl. roţi (în expr. şi roáte)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



roátă (unitate militară) s. f., g.-d. art. roátei; pl. roáte

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ROÁT//Ă¹ roţi f. 1) Parte a unui vehicul, în formă de cerc, care se învârteşte în jurul unei osii, punând vehiculul în mişcare. ♢ A fi cu trei roatăe la car a fi smintit. A pune pe roatăe a face ceva să funcţioneze normal. A merge ca pe roatăe a se desfăşura bine. A fi a cincea roată la căruţă a fi de prisos. (A fi) cât roatăa carului (a fi) foarte mare. A-i lua cuiva boii de la roatăe a ruina pe cineva. roatăa vremii (sau roatăa lumii) mersul evenimentelor. S-a întors roatăa se spune despre o situaţie, care s-a schimbat radical. 2) Organ dintr-un sistem tehnic, de formă circulară, care se roteşte în jurul unei axe şi serveşte la transmiterea unei mişcări de rotaţie. roatăa morii. 3) Obiect sau produs fabricat în formă de cerc. roată de frânghie. roată de caşcaval. ♢ roatăa norocului obiect în formă de cerc, la jocurile de hazard, pe care sunt indicate numerele câştigătoare. 4) (în evul mediu) Instalaţie de tortură şi de execuţie a osândiţilor. A trage pe roată. 5) Figură în formă de cerc. ♢ A face roată în jurul cuiva a înconjura pe cineva. A se strânge roată a forma un cerc. 6) Mişcare circulară; rotire; rotocol. ♢ A se duce de-a roatăa a se rostogoli. [G.-D. roţii; în expresii şi roate] /<lat. rota

Trimis de siveco, 29.11.2008. Sursa: NODEX



ROÁT//Ă² roatăe f. înv. Subdiviziune militară cu un efectiv egal aproximativ cu o companie. /<rus., pol. rota

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



roátă (roáte), s.f. – 1. Cerc de lemn sau de metal care se învîrte în jurul unei osii. – 2. Instrument de tortură. – 3. Cerc, gaşcă. – 4. Instrument, unealtă asemănătoare cu roata. – 5. Rotaţie, învîrtire. – 6. Depănătoare, vîrtelniţă. – 7. Unealta olarului. – 8. Maşină de filat. – 9. (Trans.) Pînză care face pe măsura mortului şi cu care se dă roată sicriului. – Megl. roată. lat. rǒta (Puşcariu 1470; REW 7387), cf. alb. rotë (Philippide, II, 652), it. routa, prov., port. roda, fr. roue, sp. rueda. Este dubletul lui roată, s.f. (companie), din pol. rota ‹ germ. Rotte (Cihac, II, 315), cf. mag. róta, rus. rota (der. din rusă nu este posibilă, fiind cuvînt din sec. XVII, cf. Sanzewitsch 208), der. rotmistru (var. rohmistru), s.m. (căpitan de cavalerie), înv., din pol. rotmistrz ‹ germ. Rittmeister. Der. rotan, s.n. (roata depănătoarei de mosoare), în loc de rodan; rotană, s.f. (varietate de pere); rotar, s.m. (persoană care face roţi; înv., persoană care dă vînt roţii de la presa tipografică); rotăreasă (var. rotariţă), s.f. (nevasta rotarului); rotărie, s.f. (slujba şi atelierul rotarului); rotaş, s.m. (cal înhămat la oişte; fam., persoană care poartă ochelari); rotat, adj. (rotund, circular; pag); roti (var. înroti, înrota), vb. (a se învîrti; refl., a-şi înfoia coada păunul; refl., a se făli, a se îngîmfa); rotilă, s.f. (roată), cu suf. sl. -ilo, care odinioară trebuie să fi fost productiv în rom., cf. prăşilă, racilă (după Tiktin, de la roti, după paralelismul toci-tocilă); rotili, vb. (a se învîrti), pe care Graur, BL, VI, 146, îl derivă de la roti cu suf. expresiv -eli; rotilat (var. roticălat), adj. (rotund, circular; varietate de mere), cf. bucălat; rotălie, s.f. (Olt., vîrful fusului); rotitor, adj. (giratoriu); rotitură, s.f. (roată, ocol); rotiş, adv. (în cerc); rotiţă, s.f. (roată mică); rotocol (var. rotogol), s.n. (cerc; disc; rotunjime; roată, rotiţă; inel), a cărui der. nu este clară, dar probabil este expresivă (după părerea îndoielnică a lui Puşcariu 1470 şi cea a lui Candrea, de la roată comp. cu sl. kolo "roată"); rotocoli, vb. (a se învîrti); rotocolime, s.f. (înv., rotunjime); rotofei, adj. (îndesat, bondoc); probabil tot printr-o der. expresivă (după Cihac, II, 319, în legătură cu rus. rotožeĭ "mojic"); rotoţea, s.f. (plantă, Achillea ptarmica), pe care Scriban o leagă, desigur în mod greşit, de otrăţel, cf. rocoţea. – Der. neol. (din fr.) rotaţi(un)e, s.f.; rotatoriu, adj.; rotativă, s.f.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER