- rablă
- RÁBLĂ, rable, s.f. (fam. şi depr (depreciativ).) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân şi slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit şi sleit de puteri, ramolit. – cf. bg. h r ă b l a "ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc."Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98RÁBLĂ s. v. vechitură.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeRÁBLĂ s. v. gloabă, mârţoagă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeráblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. ráblei; pl. rábleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficRÁBL//Ă rablăe f. 1) Lucru vechi şi deteriorat; hleab. 2) fig. Animal bătrân şi fără putere; gloabă. 3) fig. peior. Om bătrân şi sleit de puteri. [Sil. -blă] /<bulg. hrăblaTrimis de siveco, 26.01.2005. Sursa: NODEXRÁBLĂ, ráble, s.f. rablă (etim. incertă; relaţionat cu sb. rabatno = în stare proastă şi rabljenje = purtare, folosire, dar lipseşte veriga de legătură; relaţie mai puţin probabilă cu săs. Rabel = ilice [lat. ilex]; tescovină, borhot)Trimis de tavi, 29.10.2004. Sursa: DERráblă (ráble), s.f. – 1. Hîrb, obiect stricat. – 2. Gloabă, mîrţoagă. Origine incertă. Trebuie să fie pus în legătură cu sb. rabatno "în stare proastă", rabljenje "uz"; dar lipseşte veriga apropiată. Legătură cu săs. Rabel "pleavă, praf" (Drăganu, Dacor., IV, 773) pare mai puţin probabilă. – Der. răblări, vb. (a se ponosi; a se uza); rablagiu, s.m. (hodorog), cu suf. -giu; rablagi, vb. (a se strica, a se deteriora), de la cuvîntul anterior (după Graur, BL, XIV, 110, prin contaminare cu damblagi).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
