- păs
- PĂS, păsuri, s.n. Durere (sufletească) greu de suportat; suferinţă, chin; necaz, supărare; grijă; împrejurare dificilă, impas. *. loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – lat. pensum.Trimis de valeriu, 03.02.2004. Sursa: DEX '98PĂS s. 1. necaz, supărare. (Şi-a spus pe îndelete păsul.) 2. v. chin.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimePĂS s. v. frământare, grijă, îngrijorare, nelinişte, temere.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepăs s. n., pl. păsuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPĂS păsuri n. Durere sufletească apăsătoare. ♢ Fără păs fără griji; nepăsător; indiferent. /<lat. pensumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpăs, pắsuri, s.n. (reg.) 1. greutate pentru apăsat brânza sau varza din putină. 2. durere sufletească, suferinţă, chin; necaz, supărare, nemulţumire; grijă, împrejurare dificilă, impas. 3. boală; astmă.Trimis de blaurb, 04.09.2006. Sursa: DARpăs (pắsuri), s.n. – Greutate, nelinişte, povară. lat. pensum "povară" (Puşcariu 1279; Candrea-Dens., 1348; REW 6394), cf. it., sp., port. peso, prov., cat. pes. Semantismul este normal, cf. sp. şi Bogrea, Dacor., IV, 411. – Der. păsa, vb. (a cîntări, a împovăra, a copleşi; a durea, a supăra; a avea importanţă, a îngrijora), direct din lat. pensare (Puşcariu 1277; Candrea-Dens., 1347; REW 6391), cf. it. pesare, prov., sp., port. pesar, fr. peser (pentru ultimul sens, cf. calabr. mi pisa "îmi displace"); nepăsare, s.f. (indiferenţă, apatie); nepăsător, adj. (indiferent, impasibil); pasă-mi-te, adv. (după cîte se vede), formaţie obscură, pe care Candrea o deduce din îmi pasă "mă priveşte", cu suf. bg. -mi-te, explicaţie aparent insufientă. – cf. apasa.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.