- pupa
- PUPÁ, pup, vb. I. (fam.) 1. tranz. şi refl. recipr. A (se) săruta. ♢ expr. (tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguşi, a adula (pe cineva). (refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înţelege bine cu cineva, a se afla în relaţii de intimitate cu cineva. 2. tranz. (Mai ales în construcţii negative) A ajunge să obţină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – lat. *puppare.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98PUPÁ vb. v. căpăta, dobândi, obţine, primi, săruta.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepúpa (direcţie) s. f. invar.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficpupá vb., ind. prez. 1 sg. pup, 3 sg. şi pl. púpăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA PUPÁ pup tranz. fam. 1) A atinge (uşor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecţiune sau de umilinţă); a săruta. ♢ pupa în bot (pe cineva) a se linguşi (pe lângă cineva). 2) (precedat de negaţia nu) A nu obţine, deşi dorinţa există. /<lat. puppareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE PUPÁ mă pup intranz. A face (concomitent) schimb de pupături (cu cineva). ♢ pupa în bot (cu cineva) a se afla în relaţii de mare prietenie (cu cineva). /<lat. puppareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.