- probatoriu
- PROBATÓRIU, -IE, probatorii, s.n. adj. 1. s.n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiţie; totalitatea probelor adunate şi prezentate într-un litigiu. 2. adj. Probator. – Din lat. probatorium.Trimis de oprocopiuc, 18.04.2004. Sursa: DEX '98probatóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. probatórie (sil.-ri-e); pl. m. şi f. probatóriiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficprobatóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. probatóriul; pl. probatórii, art. probatóriile (sil. -ri-i-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPROBATÓRI//U1 probatoriue (probatoriui, probatoriue) Care probează; care poate dovedi. Argumente probatoriui. /<lat. probatorius, probatoriua, probatoriuumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPROBATÓRI//U2 probatoriui n. Totalitate a probelor prezentate într-un litigiu. /<lat. probatorius, probatoriua, probatoriuumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPROBATÓRIU, -IE adj. Care este propriu să dovedească ceva. // s.n. Procedură de culegere a probelor în justiţie. [pron. -riu, var. probator, -oare adj. / cf. fr. probatoire].Trimis de LauraGellner, 04.08.2005. Sursa: DNPROBATÓRIU, -IE I. adj. propriu să dovedească ceva; probator. II. s. n. procedură de culegere a probelor în justiţie. (< lat. probatorium, fr. probatoire)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.