pozitivism

POZITIVÍSM s.n. 1. Curent filozofic din sec. XIX-XX care respinge filozofia ca reprezentare teoretică generalizată a lumii, susţinând că se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ♢ Pozitivism logic = neopozitivism. ♦ Curent în ştiinţele juridice care admite numai existenţa dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme.

Trimis de ana_zecheru, 05.04.2004. Sursa: DEX '98



POZITIVÍSM s. 1. pozitivism logic v. neopozitivism. 2. practicism. (pozitivismul unei persoane.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



pozitivísm s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



POZITIVÍSM n. Curent filozofic care limitează rolul ştiinţei numai la descrierea şi sistematizarea faptelor şi fenomenelor. /<fr. positivisme

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



POZITIVÍSM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neagă rolul filozofiei ca o concepţie teoretică generală despre lume şi ca metodologie generală, susţinând că ea se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ♢ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (lit.) Denumire dată acelor tendinţe critice care adoptă metodele scientiste în cercetarea literară. ♦ Modalităţile de creaţie literară care tind să reproducă realitatea în faptele ei concrete, adesea în stare brută, netipizată. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendinţa de a lua în considerare şi de a urmări numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



POZITIVÍSM s. n. 1. curent filozofic din sec. XIX-XX care neagă filozofia ca o reprezentare teoretică gene-ralizată a lumii, limitându-se la faptele confirmate de experienţă şi negând astfel posibilitatea cunoaşterii esenţei fenomenelor. 2. interes exagerat pentru problemele practice, materiale, tendinţă de a urmări numai avantajele imediate. (< fr. positivisme)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN