- plăpău
- plăpắu, plăpắi, s.m. (înv.) 1. om prostănac, nătărău, tont. 2. om plăpând.Trimis de blaurb, 29.09.2006. Sursa: DAR
Dicționar Român. 2013.
plăpău
Look at other dictionaries:
plăpấnd — plăpînd ( dă), adj. – 1. Debil, firav. – 2. Fragil. Origine expresivă. Der. din lat. *palpabundus ‹ palpāre a mîngîia (Cihac, I, 223; Candrea, rom., XXXI, 309; Loewe 14; Candrea Dens., 1401; Candrea, Éléments, 7; Puşcariu 1332; REW 6174; Rosetti … Dicționar Român
