- plasmă
- PLÁSMĂ s.f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanţă gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăţi fizice sunt determinate de existenţa ionilor şi a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.Trimis de RACAI, 10.06.2004. Sursa: DEX '98PLASMĂ GERMINATÍVĂ s. (biol.) genotip, germen, idiotip.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeplásmă s. f., g.-d. art. plásmei; (feluri) pl. plásmeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPLÁSM//Ă plasmăe f. Parte lichidă a sângelui, a limfei sau a lichidului seminal. ♢ plasmă gazoasă substanţă gazoasă în stare ionizată. [G.-D. plasmei] /<fr. plasmaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXplásmă, plăsmuri, s.f. (înv.) plăsmuire.Trimis de blaurb, 28.09.2006. Sursa: DARPLÁSMĂ s.f. 1. Produs lichid intercelular aflat în sânge, în limfă şi în muşchi. 2. Zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conţine atât ioni negativi, cât şi atomi şi molecule neutre. ♦ Masă gazoasă dintr-o astfel de zonă. [< fr., gr. plasma < plassein – a forma].Trimis de LauraGellner, 03.02.2007. Sursa: DNPLÁSMĂ1 s. f. 1. lichid intercelular în sânge, în limfă şi în muşchi. 2. zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conţine atât ioni pozitivi şi negativi, cât şi electroni şi atomi neutri, cu mare conductibilitate termică şi electrică, cu proprietăţi specifice. (< fr., lat., gr. plasma)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN-PLÁSMĂ2 elem. plasm(o)-.Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNplásmă (plásme), s.f. – 1. Invenţie, creaţie. – 2. Lichid intercelular. – Mr. plasmă. gr. πλάσμα, sec. XVIII, înv. (Gáldi 230) şi modern din fr. plasma. – Der. plăsmui, vb. (a inventa, a crea, a produce; înv., a falsifica); plăsmuitor, s.m. (creator; înv., falsificator); proplăsmui, vb. (a transforma, a reface), înv., creaţie verbală a lui Dosoftei; plastografie, s.f. (falsificare a scrisului), mr. plastografie, din ngr. πλαστογραφία; plastograf, s.m. (falsificator), din gr. πλαστογράφος; plastic, adj., din fr. plastique; plasticitate, s.f. (uşurinţă la modelare; faptul de a fi sugestiv); plastur (var. plasture, plastor(e), plastru), s.n. (cataplasmă), din ngr. ἔμπλαστρον, cf. blasture, dublet al lui pleaşter, s.n. (cataplasmă), din germ. Pflaster. sl. plastyryĭ provine din rom. (Vaillant, BL, XVI, 11).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.