pişca

PIŞCÁ, pişc, vb. I. 1. tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o şi producând o senzaţie dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puţin şi dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. tranz. A rupe sau a tăia câte puţin din ceva. ♦ (fam.) A se alege cu ceva. ♦ (fam.) A fura câte puţin, pe nesimţite; a ciupi, a şterpeli. 3. tranz. (Despre insecte) A înţepa, a muşca. ♢ expr. Ca (şi) cum (sau cât) te-ar pişca un purice = foarte puţin, aproape deloc. ♦ (Despre animale şi păsări) A apuca cu dinţii, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. tranz. şi intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzaţie neplăcută, dureroasă, a înţepa, a arde. ♦ tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parţial) frunzele sau fructele plantelor. 5. tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzaţie de arsură, de usturime, de înţepătură; a ustura. 6. tranz. (Glumeţ) A lovi, a atinge uşor, a şfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ fig. A înţepa cu vorba; a tachina, a şfichiui. 7. refl. (reg.; despre lună şi lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – et. nec.

Trimis de oprocopiuc, 20.03.2004. Sursa: DEX '98



PIŞCÁ vb. 1. v. ciupi. 2. v. înţepa. 3. a ciupi, a înţepa. (Mustul pişca la limbă.) 4. a se ciupi. (Pantalonii s-au cam pişca.) *5. v. atínge.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



PIŞCÁ vb. v. descreşte, micşora, reduce, scădea.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



pişcá vb., ind. prez. 1 sg. pişc, 2 sg. pişti, 3 sg. şi pl. píşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. píşte

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A PIŞCÁ pişc tranz. 1) (fiinţe) A apuca cu vârful degetelor de piele strângând-o (şi provocând durere); a ciupi. 2) (bucăţi mici, vârfuri, margini) A înlătura câte puţin prin rupere sau tăiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura în cantităţi neînsemnate şi pe nesimţite; a ciupi. 4) şi fig. (despre insecte) A face să aibă o senzaţie dureroasă (prin înţepare sau muşcare); a ciupi; a mânca; a muşca. ♢ Cât te-ar pişca un purice puţin de tot. Pişcă de limbă se spune despre condimente sau băuturi alcoolice care produc o senzaţie de usturime. 5) fig. A înţepa cu vorba; a critica uşor; a ciupi. 6) (fiinţe) A lovi uşor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze; a ciupi. /Orig. nec.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE PIŞCÁ mă pişc intranz. 1) A face (concomitent) schimb de pişcături usturătoare (unul cu altul). 2) pop. (despre Lună şi lumina ei) A începe să scadă; a se micşora; a descreşte. /Orig. nec.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



pişcá (píşc, pişcát), vb. – 1. A ciupi, a înţepa. – 2. A rupe din ceva cîte puţin. – 3. A mînca puţin, a ciuguli. – 4. A muşca, a răni. – 5. A şterpeli, a fura. – Mr. chişcu, chişcare, megl. pişc(ari). Origine îndoielnică. Probabil de la o rădăcină expresivă pičc- (Puşcariu 1304; REW 6535; cf. Corominas, III, 724), lat. *piccicare (Candrea, rom., XXXI, 314; Philippide, II, 651; Pascu, I, 63; Tiktin), cf. alb. pitškoń, it. pizzicare, sp. pellizcar. E posibil să fi intervenit o apropiere cu pisc "cioc", dar acest cuvînt nu ajunge pentru a explica vb. – Der. pişcura, vb. (Banat, a pişca); pişcănfloare, s.m. (grangur, Oriolus galbula), literal "ciupeşte florile"; pişcat, adj. (cherchelit); pişcător, adj. (înţepător; furăcios); pişcătură, s.f. (ciupitură, înţepătură; muşcătură; urmă lăsată acolo unde lipseşte o parte dintr-un obiect). Piţ, s.m. (pitulice), pare să aparţină aceleiaşi familii; der. piţiga, vb. (Trans., a pişca); piţigăia, vb. (a vorbi cu voce subţire, ascuţit), probabil prin forma care se dă buzelor; piţingău, s.m. (insectă, Calopterys splendens; filfizon, lichea, secătură); piţigoi (var. chiţigoi, Trans., piţiguş, Banat piţiganie), s.m. (ţiglău, Parus; arg., lacăt); piţigoaică (var. chiţigoaică), s.f. (femela piţigoiului); piţărău (var. Trans. pizărău), s.m. (Olt., Trans., colindător; colac pentru colindători; băţ de colindător). Leăgtura lui piţigoi cu pičc- este evidentă şi se explică bine prin sunetul cîntecului său (piţigăiat) sau mai probabil plecînd de la sensul de "cioc", cu suf. augmentativ -oi, cf. cors. pizzigone, sard. pizzugrossu (Bogrea, Dacor., IV, 842). Relaţia cu piciu "mic" (Tiktin) sau cu ideea de a ciuguli (Scriban) pare îndoielnică. E neîndoielnic înrudit cu pisc "cioc", cf. piţigaie, s.f. (fluier) faţă de piscoaie, piţigoi faţă de piscoi. Piţă, s.f. (Banat, carne), cuvînt rar, identificat cu un lat. *pettia (Puşcariu 1326; REW 6450; Philippide, II, 651; Zauner, rom. Forsch., XIV, 354; Wagner, 112), este probabil acelaşi cuvînt ca piţ şi pare să însemne "bucăţică de carne". De aici piţur(i)că, s.m. (stîrpitură, poreclă care se dă de obicei în Munt., copiilor şi flăcăiandrilor), cf. ngr. πιτσουρίϰος. În sfîrşit, pănţăruş (var. panţăruş, pancearuş, parantuş), s.m. (pasăre, Troglodytes parvulus) aparţine familiei expresive a lui piţigoi, piţărău şi apare neîndoielnic în loc de *pi(n)ţăruş (după Tiktin, din sb. caric "pitulice"); cf. panţură (var. panchiţă), s.f. (prostituată), pe care Cihac, II, 242 o punea în legătură fără a fi necesar cu ceh. pančava.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER