- atributiv
- ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcţie de atribut (2). – Din fr. attributif.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98atributív adj. m. (sil. -tri-), pl. atributívi; f. sg. atributívă, pl. atributíveTrimis de siveco, 24.07.2006. Sursa: Dicţionar ortograficATRIBUTÍV atributivă (atributivi, atributive) Care are funcţie de atribut. ♢ Propoziţie atributivă propoziţie care îndeplineşte funcţia de atribut pe lângă un cuvânt din regentă. /<lat. attributivus, fr. attributifTrimis de siveco, 24.07.2006. Sursa: NODEXATRIBUTÍV, -Ă adj. Cu funcţie de atribut. ♢ Propoziţie atributivă = propoziţie care îndeplineşte funcţia de atribut pe lângă un cuvânt din propoziţia regentă; propoziţie relativă. [< fr. attributif].Trimis de LauraGellner, 24.07.2006. Sursa: DNATRIBUTÍV, -Ă adj. cu funcţie de atribut. o propoziţie atributivă = (şi s. f.) = propoziţie subordonată care îndeplineşte funcţia de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziţie relativă. (< fr. attributif)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.