peroraţie

PERORÁŢIE, peroraţii, s.f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însufleţit (şi emfatic); p. gener. vorbire însufleţită (si emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. cf. fr. p é r o r a i s o n .

Trimis de oprocopiuc, 12.03.2004. Sursa: DEX '98



peroráţie s. f. (sil. mf. per-), pl. peroráţii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PERORÁŢI//E peroraţiei f. 1) v. A PERORA. 2) Parte de încheiere a unei cuvântări, rostită pe un ton patetic. /<lat. peroratio, peroraţieonis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



PERORÁŢIE s.f. 1. Încheiere a unui discurs în care toate argumentele prezentate anterior sunt reluate într-o formă restrânsă şi cu un ton emfatic. 2. Expunere amplă, bombastică, incoerentă; perorare. [gen. -iei, var. peroraţiune s.f. / < lat. peroratio, fr. péroration].

Trimis de LauraGellner, 22.07.2005. Sursa: DN



PERORÁŢIE s. f. partea finală a unui discurs, a unei cuvântări, rostită pe un ton însufleţit şi emfatic; (p. ext.) vorbire însufleţită. (< lat. peroratio)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN