paparudă

PAPARÚDĂ, paparude, s.f. 1. (pop.) Fată sau femeie care în vreme de secetă, îşi înfăşoară corpul (gol) în verdeaţă, cântă şi dansează pe uliţe şi invocă ploaia. ♦ (La pl.) Jocul şi ritualul paparudelor (1). ♦ (În superstiţii) Personaj mitologic, închipuit ca o femeie îmbrăcată în zdrenţe, care aduce ploaia. 2. fig. Femeie îmbrăcată ridicol sau fardată excesiv; p. gener. persoană caraghioasă. – Din bg. peperuda.

Trimis de RACAI, 21.10.2003. Sursa: DEX '98



PAPARÚDĂ s. (reg.) mutoaşcă, (Ban.) dodola (art.), dodoloaie, păpăruie. (paparudăe care invocă ploaia.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



PAPARÚDĂ s. v. momâie, sperietoare.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



paparúdă (femeie) s. f., g.-d. art. paparúdei; pl. paparúde

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PAPARÚD//Ă paparudăe f. 1) la pl. Străvechi dans ritual de invocare a ploii, însoţit de cântece şi chiuituri, şi executat de o fată sau de o femeie împodobită cu verdeaţă. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) Fată sau femeie care execută acest dans. 4) mit. Personaj închipuit ca o femeie îmbrăcată în zdrenţe despre care se crede că aduce ploaia. 5) fig. Femeie îmbrăcată caraghios. /<bulg. peperuda

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



paparúdă (paparúde), s.f. – 1. Fată, mai ales ţigancă, care bate drumurile în timpul secetei, îmbrăcată ciudat şi cîntînd invocaţii pentru a aduce ploaia. – 2. Femeie împopoţonată, ridicolă sau trivială. – var. papaludă, papalugă, păpălugă, păpăruză. Creaţie expresivă, cf. cuvintele der. din papă, cu care coincide perfect, unele cuvinte în ce priveşte semantismul, altele din punct de vedere fonetic. Coincide şi cu numeroase cuvinte străine, cum se întîmplă adesea în cazul formaţiilor spontane, cf. ngr. dialectal πεπεροῦδα (Scriban), care ar putea proveni din rom., ngr. παπαρροῦνα (Murnu, Lehnw., 33), περπεροῦνα, bg., sb. peperuda, peperuga "fluture", calabr. papparutu, abruz. paparotta, prov. papalaudo "sperietoare", cat. babarota "sperietoare de păsări", iud. sp. bambaruto "sperietoare de copii, baubau". Ideea fundamentală pare să fie cea de "sperietoare" sau de "persoană fără formă determinată", ca în sp. mamarracho sau în matahală. Cum această idee se explică suficient prin posibilităţile expresive ale rom., pare inutil să căutăm etimoane străine. Cele propuse pînă acum nu sînt convingătoare: din lat. papula, cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 479); din lat. *pupulanda (Pascu, Etimologii, 30) sau papaver (Pascu, lat. elem., 262); dintr-un cuvînt necunoscut cu sensul de "fluture", ca în bg. (Bogrea, Dacor., V, 837-9); din sb. prporusa, care ar reprezenta ngr. περπυροῦνα (Tiktin); din πομφολύγη, numele unei zeităţi marine (Diculescu, Elementele, 208); dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 340).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER