pahar

PAHÁR, pahare, s.n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conţinutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conţinutul. ♢ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de ţuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeţilor la nuntă şi pentru care aceştia dăruiesc mirilor bani. ♢ loc. adj. Bun de pahar = care obişnuieşte să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ♢ loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alţii), la băutură p. ext. la chef, la petrecere. ♢ expr. A fi sau a ţine etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ţine foarte curat. 2. fig. Necaz, suferinţă, durere, chin. ♢ expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferinţe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferinţa etc. 3. (pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [var.: (înv. şi reg.) păhár s.n.] – Din magh. pohár, scr. pehar.

Trimis de valeriu, 03.02.2004. Sursa: DEX '98



PAHÁR s. (reg.) mesel, (înv.) scafă. (Un pahar cu vin.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



PAHÁR s. v. caliciu, cupă, ventuză.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



pahár s. n., pl. paháre

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PAHÁR pahare n. 1) Vas mic (de sticlă, de ceramică, de material plastic etc.), de obicei de formă cilindrică, care serveşte pentru băut. 2) Conţinutul unui asemenea vas. ♢ Cântec de pahar cântec care se cântă la masă în timpul unei petreceri. A ridica paharul a bea; a cinsti. A închina paharul a rosti un toast. /<ung. pohár, sb. pehar

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



pahár (paháre), s.n. – Vas de băut, cupă. sl. (sb., cr., slov.) pehar (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 238), cf. alb. pehar, ceh., rut., mag. pohár. – Der. paharnic, s.m. (cupar, ceaşnic; strîngător de impozite de la cîrciumi); mare paharnic, s.m. (boier care avea grijă de băutura domnului; boiernaş din Mold. care era în acelaşi timp pîrcălab de Cotnari şi de Hîrlău), din sl. pachariniku (Drăganu, Dacor., VI, 247; mai puţin probabilă der. din mag. pohárnok, propusă de L. Treml, Hung. Jb., IX, 282); păhărnicească, s.f. (nevastă de paharnic); păhărnicel, s.m. (slujbaş la crama domnească); păhărnicie, s.f. (slujba de paharnic; înv., impozit, dreptul de cîrciumă); păhăruţ, s.m. (lăcrimioară, Convallaria maialis). – Din rom. provin bg. pahar (Capidan, Raporturile, 223) şi bg. din Trans. paharo (Miklosich, Bulg., 129).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER