olac

OLÁC, (1) olaci, s.m., (2) olace, s.n. (înv.) 1. s.m. Curier special (călare) care ducea veşti sau corespondenţă în ţară şi peste hotare; sol, ştafetă, mesager. ♢ Lipcan de olac = curier poştal călare. 2. s.n. Serviciu de transport pentru călători şi pentru corespondenţă, folosit înainte de introducerea căilor ferate; poştă. ♦ Căruţă de poştă; poştalion, diligenţă. ♢ Cal de olac = a) cal de poştalion; b) fig. om sau cal pus să muncească peste măsură; c) cal datorat de săteni trimişilor domneşti în ţară (ca prestaţie temporară, în sec. XV-XVIII). ♢ De olac = a) loc. adj. care aparţine poştei sau poştalionului, folosit pentru transportul călătorilor şi al corespondenţei; b) loc. adj. şi adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

Trimis de oprocopiuc, 30.04.2004. Sursa: DEX '98



OLÁC s. v. curier, diligenţă, mesager, poştalion, poştă, ştafetă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



olác (sol) s. m., pl. oláci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



olác (poştalion) s. n., pl. oláce

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



OLÁ//C¹ olacce n. înv. 1) Serviciu de curieri domneşti. 2) Serviciu de transport pentru personal şi corespondenţă; trăsură de poştă. /<turc. ulak

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



OLÁ//C² olacci m. ist. Curier domnesc (de obicei, călare). /<turc. ulak

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



olác (oláce), s.n. – Poştă, oficiu poştal. tc. ulak (Roesler 600; Şeineanu, II, 277), cf. ngr. ỏλάϰης, bg., sb. olak. – Der. olăcar, s.m. (sol, trimis); olăcărie, s.f. (înv., expediere, poştă); olăceşte, adv. (rapid); olăcări, vb. (Mold., a îndeplini slujba de olăcar); olăcaş, s.m. (însoţitor al mirelui la nunţile tradiţionale).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER