- ocol
- OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s.n. 1. Mişcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spaţiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliş. ♢ loc. adj. De ocol = care ocoleşte; ocolit, indirect. ♢ loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ fig. Digresiune. ♢ loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (concr.) Cotitură, cot. 2. (înv.) Linie care delimitează un spaţiu; p. ext. spaţiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferinţă. 3. (concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, ţarc. 4. (reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spaţiu, loc liber. 6. (înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de judeţ sau de ţinut, de oraş sau de sat; sediul ei; p. ext. instituţie care conducea una dintre aceste forme de împărţire administrativă. ♢ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărţită pe brigăzi şi cantoane, prin care se organizează şi se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecţie şi de pază a pădurilor, ocrotirea şi valorificarea vânatului şi a peştelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.Trimis de oprocopiuc, 14.09.2008. Sursa: DEX '98OCÓL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliş. (A ajuns la destinaţie cu un mare ocol.) 2. v. cotitură. 3. v. gard. 4. v. ţarc.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeOCÓL s. v. asediere, asediu, circumferinţă, cuprins, curte, digresiune, divagare, divagaţie, împresurare, încercuire, înconjurare, limită, ogradă, perimetru, plasă, staul, ţară.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeOCÓLUL s. art. v. vizitiul.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeocól (mişcare) s. n., pl. ocóluriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficocól (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoáleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficOCÓL1 ocoále n. 1) Loc îngrădit (pentru închiderea vitelor); coşar; ţarc. 2) Gard care înconjoară un loc; îngrăditură; împrejmuire. 3) ist. Unitate administrativă. ♢ ocol silvic diviziune teritorială în gospodăria forestieră. /<bulg. okoluTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXOCÓL2 ocoluri n. 1) Mişcare în jurul unui punct sau loc; înconjur. ♢ ocolul pământului (sau lumii) călătorie îndelungată, prin multe regiuni şi ţări. 2) Deplasare în spaţiu care se abate de la drumul drept. ♢ De ocol care înconjoară; care ocoleşte. Cu ocoluri pe departe; indirect. Fără ocoluri a) fără a înconjura; b) drept în faţă. A da ocol a se învârti pe lângă cineva sau ceva. /<bulg. okoluTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXocól (ocóluri), s.n. – 1. Circuit, contur, circumferinţă. – 2. Loc îngrădit, ţarc de vite. – 3. Înconjur, întorsătură. – 4. Strîngere în turmă a vitelor. – 5. Deviaţie, digresiune. – 6. District judiciar. – 7. Tribunal pentru prima instanţă. sl. okolu "cerc", din kola "roată", cf. colb, colac (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 224; Conev 70), cf. bg. okol, mag. akol. – Der. ocoli, vb. (a da ocol, a înconjura; a se abate; a se suci; a împrejmui; a evita); din sl. okoliti, ukoliti; ocolaş, s.m. (înv., şef administrativ al unui district judiciar); ocoliş, s.n. (deviere, abatere), cf. sb., cr. okoliš "cerc"; ocolitor, adj. (care se abate de la ceva); ocolitură, s.f. (deviaţie); ocolnică, s.f. (înv., hotărnicie); ocoleală, s.f. (deviere).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
