nepot

NEPÓT, -OÁTĂ, nepoţi, -oate, s.m. şi f. 1. Persoană considerată în raport cu bunicii săi ori cu unchii şi mătuşile sale. 2. (fam.; mai ales la voc.) Cuvânt cu care o persoană mai în vârstă se adresează unui tânăr, unei tinere sau unui copil. 3. (De obicei la pl.) Descendent, urmaş. – lat. nepos, -tis.

Trimis de LauraGellner, 10.06.2004. Sursa: DEX '98



nepót s. m., pl. nepóţi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



NEPÓ//T nepotţi m. 1) (şi cuvânt de adresare familiară) Fiu al fiului sau al fiicei în raport cu bunicii săi. 2) (uneori urmat de deter-minativele de frate, de soră, de văr, de vară etc.) Fiu al fratelui sau al surorii în raport cu unchii sau cu mătuşile sale. 3) pop. Băiat sau bărbat tânăr. /<lat. nepos, nepottis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



nepót (nepóţi), s.m. – Persoană considerată în raport cu bunicii săi sau cu unchii şi mătuşile sale. – Mr., megl., istr. nepot. lat. nĕpōtem (Puşcariu 1171; Candrea-Dens., 1225; REW 5890), cf. it. nievo, nipote (logud nebode), fr. neveu, cat. nebodo. Confuzia "văr" şi "nepot", ca în it. nipote, este indoeurop., cf. Meillet, Mél. Soc. Ling., IX, 141. Cuvînt de uz general (ALR, I, 171). Der. nepoată, s.f. (şi cu sensul de "verişoară"), probabil der. intern (ipoteza unui lat. *nĕpōta, Candrea, É'léments, 11; Pascu, Beiträge, 11 sau *nĕpōtia, REW 5891, nu pare necesară); nepoţie, s.f. (înrudire de nepot sau de văr); nepotism, s.n., din fr. népotisme; strănepot, s.m.; strănepoată, s.f. – Din rom. provine mag. nepotya (Edelspacher 20).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER