nefondare

NEFONDÁRE s.f. v. NETEMEINICIE. Lipsă de temeinicie; spec. viciu al unei hotărâri date de un organ de jurisdicţie, care constă fie în greşita sau incompleta stabilire a faptelor, fie în lipsa de motivare, fie într-o motivare contradictorie sau în nefondarea ei pe un articol de lege. [DEX '98]

Trimis de gall, 09.02.2008. Sursa: Neoficial