măsură

MĂSÚRĂ, măsuri, s.f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportarea la o unitate dată; măsurare, determinare. ♢ loc. adj. şi adv. După (sau pe) măsură = despre îmbăcăminte sau încălţăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ♢ loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporţie neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ♢ loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporţional cu... ♢ loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ♢ loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecţionării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convenţională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităţilor, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convenţională. Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ♢ loc. adv. Cu aceeaşi măsură = în acelaşi fel. ♦ Conţinutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării şi grupării duratei sunetelor muzicale şi care se notează printr-o fracţie plasată la începutul primului portativ. ♢ Bară de măsură = fiecare dintre liniuţele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unităţi metrice egale. ♢ expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mişcări egale şi regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate şi neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi şi scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate şi calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calităţii lui. II. fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziţie, procedeu, mijloc întrebuinţat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ♢ Măsură de siguranţă = mijloc de prevenţie specială, prevăzut de legea penală şi folosit faţă de infractorii care prezintă pericol. ♢ expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acţiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ♢ expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-şi da măsura = a-şi manifesta talentul, priceperea în realizări concrete; arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderaţie, cumpătare, înfrânare. ♢ loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ♢ expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat mensura.

Trimis de claudia, 18.04.2008. Sursa: DEX '98



MĂSÚRĂ s. 1. v. măsurare. 2. v. dimensiune. 3. v. număr. 4. mărime, talie. (O fustă de măsură potrivită.) 5. v. cadenţă. 6. v. margine. 7. v. chibzuială.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MĂSÚRĂ s. v. baniţă, cotă, dublu-decalitru, măsurare, măsurat, măsurătoare, nivel, recrutare, reticenţă, reţinere, rezervă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MĂSURĂ ÎMPREJÚR s. v. circumferinţă, perimetru.

Trimis de siveco, 03.01.2008. Sursa: Sinonime



măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MĂSÚR//Ă măsurăi f. 1) Valoare a unei mărimi determinată prin raportare la o unitate dată. ♢ În mare măsură în mare (sau bună) parte. De o măsură la fel; deopotrivă. Pe (sau după) măsurăa cuiva (sau a ceva) potrivit, întocmai cu cineva sau cu ceva. Pe măsură ce cu cât. 2) Valoare, proporţie firească a lucrurilor; limită până la care se poate concepe sau admite ceva; mărime normală, rezonabilă. ♢ Cu măsură atât cât trebuie; cu socoteală. Peste măsură mai mult decât trebuie; exagerat. A întrece măsurăa a depăşi limita permisă. 3) Unitate convenţională pentru măsurare. ♢ Cu aceeaşi măsură la fel, în acelaşi mod. 4) Cantitatea şi natura unităţilor ritmice din textul unui vers; structura metrică a versului. 5) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării şi grupării duratei sunetelor într-o piesă muzicală. 6) Acţiune (mijloc, procedeu) la care se recurge în vederea realizării unui anumit scop. ♢ A lua măsurăi a dispune, a hotărî cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. măsurii] /<lat. mensura

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



măsúră (măsúri), s.f. – 1. Determinare. – 2. Tact, cadenţă. – 3. Cumpătare, prudenţă. – 4. Prevedere, pregătire. – Mr. misură, megl. misur. lat. mensura (Puşcariu 1047; Candrea-Dens., 1068; REW 5502), cf. it. misura, fr. mesure, sp. mesura. Mr. are şi dubletul misură, din it. – Der. măsura, vb. (a determina; a merge; a calcula, a examina; a se lua la bătaie; refl., a se modera, a se înfrîna; a se compara, a intra în concurenţă), cf. mr. misur, misurare (după Candrea-Dens., Tiktin şi REW 5503, direct din lat. mensurare); măsurătoare, s.f. (măsură); măsurător, s.m. (cel care măsoară ceva); măsurătură, s.f. (măsurare); măsuriş, s.n. (Trans., măsurarea laptelui la stînă).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER