mână

MÂNA-DIÁVOLULUI s. v. regină.

Trimis de siveco, 12.11.2008. Sursa: Sinonime



MÂNAMAICIIDÓMNULUI s. v. palma-maicii-domnului, palma-pământului.

Trimis de siveco, 03.11.2007. Sursa: Sinonime



MÂNĂ s. 1. (anat.) membru superior, (înv. şi reg.) brâncă. (Omul are două mânăîini şi două picioare.) 2. (anat.) (pop. şi fam.) labă. (Nu pune mână pe mine!) 3. v. braţ. 4. v. palmă. 5. mână de lucru v. forţă de muncă. 6. v. pumn. 7. (bot.) mâna-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Mării. 8. mână curentă v. balustradă. 9. (tehn.) braţ, crac, margine, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (mână la ferăstrău.) 10. v. bată. 11. (tehn.) braţ, furcă, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (mână la războiul de ţesut.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MÂNĂ s. v. calitate, cocârlă, condiţie, femeiuşcă, fofează, grijă, hădărag, leucă, mănunchi, mănuşă, măsea, muieruşcă, pază, posesiune, rang, schimbătoare, seamă, spetează, stare, stăpânire, teapă, titirez, treaptă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



PULPA MÂINII s v. antebraţ.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



mână s. f., g.-d. art. mâinii; pl. mâini

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



sărút-mâna (cerşit) s. n.

Trimis de siveco, 29.11.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



MÂN//Ă mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma şi degetele. ♢ Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-şi spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De mânăa întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată mânăa fel de fel; de tot soiul. Pe sub mână pe ascuns. A bate (sau a da) mână (sau palma) a încheia o tocmeală. A da mânăa cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-şi uni eforturile în vederea unor acţiuni comune. A face cu mânăa a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o mână de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-şi muşca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucişa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se în-toarce) cu mânăa goală a pleca (a se întoarce) fără a obţine ceva. A avea la mână pe cineva a dispune de ceva compromiţător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini şi de picioare) a face pe cineva să nu poată acţiona. A avea mână liberă a dispune de libertate deplină. A pune mânăa pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-şi pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica mânăa asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în şolduri, încrucişate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) mână spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) mână largă a fi darnic. A fi cu mânăa lungă (sau a fi lung la mână) a avea obiceiul să fure. A fi mânăa dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere mânăa (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea mână de fier a fi autoritar şi sever. A uita de la mână (până) la gură a uita foarte repede. O mână spală pe alta (şi amândouă obrazul) se spune când una din părţi caută să justifice acţiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în mână nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune mână de la mână a contribui în comun la o acţiune (adunând bani de la toţi). A lua cu o mână şi a da cu alta a fi darnic. A da cu o mână şi a lua cu două a fi hrăpăreţ. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acţiuni. ♢ mână de lucru forţă de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O mână de făină. 5) fig. Număr redus de unităţi; cantitate mică. O mână de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. ♢ De toată mânăa de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus

Trimis de siveco, 15.12.2006. Sursa: NODEX



mînă (mấini), s.f. – 1. Parte anterioară a braţului. – 2. Braţ, membru superior al omului. – 3. Latură, parte. – 4. Pumn (conţinutul). – 5. Strat, înveliş. – 6. (În jocurile de cărţi) Persoană căreia-i vine rîndul să joace sau să dea cărţile. – 7. Categorie, rang, clasă. – 8. Dibăcie, abilitate. – Mr. mînă, mănă, megl. mǫnă, istr. măr(ę). lat. mănus (Puşcariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. După pl. mîni s-a format un sing. analogic, mînă, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. *mana, cf. Puşcariu 1079, nu pare necesară). Este cuvînt de circulaţie generală, numai în Crişana a fost înlocuit cu brîncă (ALR, I, 49). cf. mîner, mînecă, mănuşe, mănuchi. Der. mînuţă, s.f. (mînă mică), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format după fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuieşte); înmîna, vb. (a remite, a pune în mînă), formaţie literară din sec. XIX; îndemînă, adv. (la mînă, uşor; adj., uşor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemănos, adj. (accesibil, uşor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispoziţie; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amînă, adv. (înv., în apropiere); sumînă, s.f. (subsuoară), cu pref. sub-; mînătură, s.f. (vrajă, farmec); mînăştergură, s.f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mînă şi şterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s.n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s.m., din fr. manipulateur; cf. manevră, manivelă.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER