mâna

MÂNÁ, mân, vb. I. tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracţiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ♢ expr. (fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ fig. (fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ intranz. (pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (pop.) A pune în mişcare; a acţiona. – lat. minari "a ameninţa".

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (mâna pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul mâna departe frunzele căzute.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. şi pl. mână; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâne; ger. mânând

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracţiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ♢ mâna porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracţiune animală) A face să se mişte conducând într-o anumită direcţie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forţa la ceva. 4) A mişca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcţie. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. lat. mĭnāre "a ameninţa" (Diez, I, 270; Puşcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. a. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER