- muză
- MÚZĂ, muze, s.f. 1. (mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinităţi alegorice ocrotitoare şi inspiratoare ale artelor şi ale ştiinţelor; spec. zeiţă a poeziei, care inspiră pe poeţi. 2. Inspiraţie poetică. 3. (livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.Trimis de laurap, 04.04.2004. Sursa: DEX '98múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múzeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMÚZ//Ă muzăe f. 1) Zeiţă a poeziei, inspiratoare a poeţilor. 2) Izvor al inspiraţiei poetice. 3) livr. Operă poetică. 4) Inspiraţie poetică, evocată de o femeie considerată ideală. /<lat., it. musa, fr. muse, germ. MuseTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXMÚZĂ s.f. Fiecare dintre cele nouă zeiţe, fiice ale lui Zeus, care ocroteau artele şi ştiinţele; (p. ext.) zeiţa poeziei, inspiratoare a poeţilor. ♦ (fig.) (Izvor de) inspiraţie poetică. [< lat. musa].Trimis de LauraGellner, 15.11.2006. Sursa: DNMÚZĂ s. f. 1. (mit. gr.) fiecare dintre cele nouă zeiţe ocrotitoare ale artelor şi ştiinţelor; (p. ext.) zeiţa poeziei, inspiratoare a poeţilor. ♢ (fig.) femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. 2. (fig.) inspiraţie poetică. (< lat., it. musa, fr. muse, germ. Muse)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNmúză (múze), s.f. – Zeiţă a poeziei. fr. muse. – Der. muzeu, s.n., din fr. musée.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.