- monocord
- MONOCÓRD, -Ă, monocorde, adj., s.n. 1. adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. s.n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [pl. şi: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.Trimis de LauraGellner, 04.06.2004. Sursa: DEX '98MONOCÓRD adj. v. inexpresiv, monoton, neexpresiv, uniform.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeMONOCÓRD adj., s. (muz.) 1. adj. unicord. (Instrument monocord.) 2. s. canon. (Vechiul instrument numit monocord.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimemonocórd adj. n., f. monocórdă; pl. n. şi f. monocórdeTrimis de siveco, 29.05.2007. Sursa: Dicţionar ortograficmonocórd s. n., pl. monocórduriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMONOCÓR//D monocorddă (monocordzi, monocordde) 1) (despre instrumente muzicale) Care are o singură coardă. 2) fig. Care se caracterizează prin lipsă de variaţie; monoton. /<fr. monocorde, lat. monochordum, germ. MonochordTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXMONOCÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu o singură coardă. ♦ (fig.) Monoton, uniform, inexpresiv. // s.n. Instrument cu o singură coardă, folosit pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor şi a acorda alte instrumente. [< fr. monocorde, cf. gr. monos – unic, chorde – coardă].Trimis de LauraGellner, 11.11.2006. Sursa: DNMONOCÓRD, -Ă I. adj. 1. (despre instrumente muzicale) cu o singură coardă. 2. (fig.; despre opere literare, artistice) monoton, uniform. II. s. n. vechi instrument cu o singură coardă, pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor şi a acorda alte instrumente. (< fr. monocorde, lat. monochordum /II/ germ. Monochord)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.