- mojic
- MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s.m. şi f., adj. 1. s.m. şi f. adj (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. s.m. şi f. (înv. şi reg.) Ţăran; p. gener. om de rând. 3. s.m. şi f. (În forma mujic) Nume dat ţăranilor ruşi înainte de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. [var.: mujíc, -ă s.m. şi f.] – Din rus. mužik.Trimis de Anonim, 15.01.2008. Sursa: DEX '98MOJÍC adj., s. 1. adj., s. v. mitocan. 2. adj. v. mitocănesc.Trimis de siveco, 03.04.2008. Sursa: SinonimeMOJÍC s. v. sătean, ţăran.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemojíc s. m., adj. m., pl. mojíci; f. sg. mojícă, g.-d. art. mojícei, pl. mojíceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMOJÍ//C mojiccă (mojicci, mojicce) m. şi f. 1) Persoană care vădeşte lipsă de educaţie; om cu apucături grosolane; mârlan; mahalagiu; bădăran; mitocan. 2) înv. Om de rând. /<rus. mužikTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmojíc (mojíci), s.m. – 1. Ţăran, om simplu. – 2. Bădăran, ţopîrlan. – 3. (adj.) Josnic, obraznic, neruşinat. Rut., rus. mužik (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 201), cf. pol. muzyk, ceh. muzik. Este dubletul lui mujic, s.m. (ţăran rus), cultism din sec. XIX. Der. mojicesc, adj. (grosolan); mojiceşte, adv. (cu mojicie); mojicie, s.f. (grosolănie, obrăznicie); mojicime, s.f. (ţărănime, plebe); mojicos, adj. (ţărănesc).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.