- mierlă
- MIÉRLĂ, mierle, s.f. Pasăre cântătoare de pădure, cu cioc galben şi cu pene negre (Turdus merula). ♢ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – lat. mer(u)la.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98miérlă s. f., g.-d. art. miérlei; pl. miérleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMIÉRL//Ă mierlăe f. Pasăre migratoare cântătoare, de talie mică, cu cioc galben şi cu penaj negru la mascul, iar la femelă cu cioc şi penaj brun. /<lat. merulaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmiérlă (miérle), s.f. – Pasăre cîntătoare (Turdus merula). – Mr. ńerlă, ńirlă, megl. (m)ńierla, istr. merlę. lat. mĕrŭla (Puşcariu 1073; Candrea-Dens., 1104; Iordan, Dift., 95; REW 5534; Bărbulescu, Arhiva, XXX, 62 şi XXXIX, 61), cf. it., prov., cat. merla, fr. merle, sp. mirla, port. miero. Fonetismul normal ar cere un rezultat *miarlă, cf. herba › iarbă; reducerea ia › ie, s-a explicat diferit, prin influenţa formelor cu diftong aton, ca mierloi (Candrea-Dens., 1104), din pl. mierle (Pascu, Beiträge, 18) sau de la un alb. mierlë (Pascu, Arch. rom., IX, 320). – Der. mierloi, s.m. (bărbătuşul mierlei); mierlesc, adj. (Olt., varietate de struguri).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.