mică

MÍCĂ¹, mice, s.f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac uşor în foiţe subţiri (elastice şi transparente), întrebuinţate în industria electrotehnică, a unor materiale de construcţie, la fabricarea unor sorturi de hârtie şi vopsele etc. – Din fr. mica.

Trimis de LauraGellner, 29.05.2004. Sursa: DEX '98



MÍCĂ² s.f. (pop.; în loc. adv.) Într-o (sau pe) mică de ceas = a) într-o clipă, foarte repede, imediat; b) foarte des, mereu. – Probabil lat. mica "fărâmă".

Trimis de LauraGellner, 29.05.2004. Sursa: DEX '98



DROPIŢĂ MÍCĂ s. v. spurcaci.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MÍCĂ s. v. măicuţă, mămică.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



VEROLĂ MÍCĂ s. v. variolă, vărsat.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



mícă (clipă) s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



mícă (mineral) s. f., g.-d. art. mícii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MÍCĂ¹ f. Mineral cristalizat, transparent, de diferite culori, cu proprietatea de a se desface uşor în plăci subţiri şi elastice, întrebuinţate, în special, ca izolant electric şi termic. [G.-D. micii] /<fr. mica

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



MÍCĂ² f. pop. : Într-o mică (sau pe mică de ceas) a) într-o clipă; imediat; b) foarte des. /<lat. mica

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



MÍCĂ s.f. Grup de minerale de siliciu şi aluminiu cristalizate, care se desfac în foiţe de obicei elastice. [pron. -cii. / < fr. mica, cf. lat. mica – bucăţică].

Trimis de LauraGellner, 31.10.2006. Sursa: DN



MÍCĂ s. f. mineral din silicat de aluminiu şi potasiu cristalizat, clivabil, care abundă în rocile eruptive şi metamorfice. (< fr. mica)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



mícă (-ci), s.f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. lat. mῑca (Puşcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ "clipă, moment" (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 şi de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndeşte sensul special de "parte dintr-o oră" şi pare posibilă doar ca încrucişare semantică. E dubletul lui mică, s.f. (mineral în foiţe), din fr. (lat.) mica. Probabil acelaşi cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii şi fărîme), cu sensul de "bucăţele", în care mici "bucăţi" s-a confundat cu mici "de mărime redusă". – cf. dumica, nimic.

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER