- metoc
- METÓC, metocuri, s.n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire care aparţine unei mănăstiri şi care serveşte ca loc de găzduire. [var.: metóh, (reg.) mitóc s.n.] – Din sl. metohŭ.Trimis de LauraGellner, 29.05.2004. Sursa: DEX '98METÓC s. (bis.) (înv.) sucursală. (metoc al unei mănăstiri.)Trimis de siveco, 13.04.2007. Sursa: Sinonimemetóc s. n., pl. metócuri/metoáceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmetóc (metócuri), s.n. – 1. Mănăstire dependentă de alta. – 2. Reşedinţă călugărească în afara mănăstirii. – var. metoh, mitoc, (pl.) metoace. Mr. mitohe. ngr. μετόχι (Roesler 572; Murnu 37), parţial prin intermediul sl. metochĭ (Vasmer, gr., 98; Conev 108). – Der. mitocan, s.m. (bădăran, nerod, nătărău; mojic, grosolan), după Filimon de la un metoc sau reşedinţă din Bucureşti, din cartierul Dealul Spirii, pentru al cărui sens cf. sp. arrabalero; mitocancă, s.f. (mahalagioaică); mitocănesc, adj. (vulgar, necioplit); mitocăneşte, adv. (mîrlăneşte); mitocănie, s.f. (grosolănie, necuviinţă); mitocănime, s.f. (adunătură de mitocani).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.