- marin
- MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ţine de mare2, care trăieşte sau creşte în mare2, care este produs de acţiunea unei mări2; caracteristic mării2, de mare2. ♦ (şi substantivat, f.) (Pictură) care înfăţişează un peisaj de mare2. ♦ Privitor la navigaţia pe mare2; maritim. Hărţi marine. – Din fr. marin.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98MARÍN adj. 1. v. maritim. 2. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adâncurile marin.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemarín adj. m., pl. maríni; f. sg. marínă, pl. maríneTrimis de siveco, 23.10.2006. Sursa: Dicţionar ortograficMARÍN marină (marini, marine) 1) Care ţine de mare; propriu mării. 2) (despre picturi) Care reprezintă marea; reprezentând un peisaj de mare. /<fr. marinTrimis de siveco, 23.10.2006. Sursa: NODEXMARÍN, -Ă adj. De (din) mare; care trăieşte în mare. ♢ Pictură marină (şi s.f.) = pictură a unei privelişti de la mare. [< fr. marin, it. marino, lat. marinus].Trimis de LauraGellner, 23.10.2006. Sursa: DNMARÍN, -Ă adj. referitor la mare; care creşte, trăieşte în mare. ♢ (s. f.) pictură cu peisaj marin. (< fr. marin)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNmarín (marínă), adj. – De mare. fr. marin. – Der. marină, s.f., din fr. marine; marinar, s.m. (soldat la marină; arg., avort, făt avortat), din it. marinaro, cf. ngr. μαρινάρης; marinăresc, adj. (de marină, de marinar); marinăreşte, adv. (ca marinarii); marina, vb. (a conserva carne sau peşte), din fr. marinade; submarin, s.n., după fr. sous-marin.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.